17

Ina trage cu ochiul și intervine și ea:

Degetarul cu monogramă a avut soarta matostatului, s-a pierdut undeva între vitrina Irinei și noi. Eu îl știu din copilărie dar nu a ajuns la mine, iar Ana nu îl are și nici nu cred că îl știe bine. În poveștile mele „A” era de la stăbunica Anghelichi Santorineu. Cu doua bunici Anghelichi, cum altfel ar fi putut să o cheme pe mama? Iar între Irini și Mary, cum ar fi putut mama alege un singur nume? Asta dacă vă întrebați cum de Riri era Irina Maria.

Pe iaia, bunica Mary, am cunoscut-o și am iubit-o. Chiar dacă am mai uitat din poveștile despre ea, știm că era născută în Mitilini, că venise la Calafat, de acolo la Sulina unde l-a cunoscut pe bunicul și pe urmă a ajuns la Brăila. Într-o poză de tinerețe avea un păr des și lung, cum nu am mai văzut. Mary era blândă dar ferma, lucru pe care îl avea și mama și pe care aș fi vrut să-l învâț și eu, dar nu mi-a ieșit.

Pe bunica Irini am iubit-o fără să o cunosc. Am încercat mereu să o descopăr în locul comun între mama și verișoarele ei. De unde venea și cum a ajuns la Brăila? Irini Santorineu nu cred că a fost din Santorini. Nu toți grecii din Brăila erau navigatori veniți din insule să se îmbogățească. 

Santorineii se pare că aveau într-adevăr o cetate dar nu în Santorini ci în Syros (o insulă tot din Ciclade). E plauzibil pentru că în Santorini nu avea de ce să îi cheme așa. Numele are sens doar dacă s-au strămutat la un moment dat. Mereu m-am întrebat cum de străbunicul Temistocle a ajuns cizmar la Sulina. Nu știm bine de unde, Santorini sau Syros, nu știm bine când, strabunicul a traversat marea spre Asia Mică. Insulele din Egee au avut o istorie agitată și întrețesută cu cea a grecilor din Asia Mică, iar mutările erau obișnuite. Cum însă sfârșitul de secol XIX acolo nu a fost unul simplu pentru greci, Temistocle, Anghelichi și copiii au pornit în căutarea unui port mai calm. Așa au ajuns la Sulina. Să fi fost pe la 1890 când Irini nu se născuse încă. 

Irini a avut trei frați și o soră, Maria, cea cu rama, cu icoana şi cu sângele de pe batistă din istoriile Irinei.

Eram mică când, dintr-o fotografie cu frații lui Irini, deja bunici, am înțeles relația între înfățișare și statut social. Dacă vă arăt fotografia și vă spun că Nicolae a studiat la Poli (Constantinupoli), a scris poezi și s-a însurat bine, că Trasibul, mai aventurier din fire, s-a apucat de negoț și și-a deschis restaurant, la început la Balcic, pe urmă la Galați și în final în Hios, pe promenada mare iar Alcibiade, mai așezat, a învățat meserie de la tatăl său și s-a făcut cizmar, sunt sigură că o să îi recunoașteți pe fiecare.

*

Din povestile mamei Sulina copilăriei ei era un loc interesant, cosmopolit, cu lume voioasă și multe ocazii de socializare. Era perioada de glorie a Comisiei Europene de Navigație pe Dunăre. Citesc acum că erau 25-27 de naționalități și mă gândesc cum oare se înțelegeau? Așa îmi vine în minte o poveste pe care o spunea mama și că de fapt nu prea se înțelegeau. Plecaseră într-o după-masă la plimbare și o rugaseră pe o vecină, care nu prea știa nici grecește nici românește, ca dacă îi caută cineva să le spună că nu o să lipseasca mult. La întoarcere străbunicul o întreabă pe vecină dacă a venit cineva și ce a vrut. Răspunsul a fost că a venit cineva și „m’ipe si pola che s’ipa mimic”. Întelege ceva dacă poți. Dar pentru Temistocle a fost clar. („mou ipe pola che tis ipa nimic” adică mi-a spus multe și i-am răspuns nimic)

Povești despre Sulina copilăriei mamei mai sunt, dar Irini nu mai era. Despre ea tot nu știu mai multe decât că părinții ei au plecat din calea războiului ca să se nască la Sulina și să își aștepte 9 ani logodnicul plecat la război în locurile de unde veneau ai ei. O Penelopa la gurile Dunării.